Connect with us

Economic

Chioșcurile și magazinul Admir nu mai sunt NON-STOP: “Voi fi nevoit să dau în șomaj 15 oameni”

Published

on

Potrivit ultimelor măsuri luate de autorități, magazinele pot funcționa până cel târziu la ora 21.00. Această decizie a afectat mai multe companii din România printre care și Admir, o companie aflată pe piața din Botoșani de 26 de ani.

Ionel Roșu, patronul companiei Admir, a declarat că a păstrat toți angajații dar dacă nu se elimină unele restricții va fi nevoit să disponibilizeze un sfert din personal.

“Sper din tot sufletul ca pe 6 decembrie să se renunțe la o parte dintre restricții și să pot păstra întreaga structură de personal pe care o am. Admir numără 62 de angajați. Dacă nu se revine cât de cât la normal, voi fi nevoit să dau în șomaj 15 oameni, în varianta optimistă. Unde se vor duce oamenii? La stat. O să le plătească statul șomaj”, a spus Ionel Roșu.

“Nu mă deranjează prea tare că închid la ora 21.00. Mă deranjează că încă două ore, după ce am tras obloanele, circulația este nestingherită și angajații mei recepționează un val de apostrofări pentru că refuză să vândă. Au fost instruiți să nu cedeze la nicio rugăminte. La ora 21.00 se scoate ultimul bon fiscal. Benzinăriile rămân deschise. Și nu mă refer la pompă ci la marketul din interior. Nu mi se pare corect ca magazinele benzinăriilor să funcționeze non-stop iar un chioșc de cartier să se supună prevederilor restrictive”, a mai spus Ionel Roșu.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )