Connect with us
banner ad

Educatie

ROTARY CLUB BOTOȘANI prelungește termenul de depunere a dosarelor în cadrul celei de-a șaptea ediții a programului de burse școlare “Prof. dr. Constantin Manolache”

Published

on

Dupa prima sesiune de depunere a dosarelor candidaților (5-31 octombrie 2020), comitetul de acordare a burselor a decis prelungirea perioadei de depunere, până la 23 noiembrie 2020, dosarele de candidatură primindu-se electronic, în forma scanată, la adresa de email a Rotary Club Botoșani: office@rotarybotosani.ro

Dosarele depuse in perioada 5-31 octombrie 2020 au fost luate în considerare și vor fi analizate împreuna cu cele din a doua perioadă de depunere.

Generozitatea botoșănenilor prezenți la balul de caritate “Botoșaniul iubește excelența!”, organizat la data de 21 februarie 2020, de către Rotary Club Botoșani  (și în urma căruia s-au strâns fonduri pentru susținerea proiectul bursier “Ajută un copil să învețe!”), a creat posibilitatea acordării, pentru anul școlar 2020-2021, a unui număr de 10 burse școlare “PROFESOR DOCTOR CONSTANTIN MANOLACHE“,  în scopul sprijinirii elevilor  din ciclul preuniversitar, de la unitățile școlare ale județului Botoșani.

Valoarea unei burse este de 6.000 lei/an și se va acorda conform Regulamentului, în baza unui concurs de dosare, urmărind identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, în ideea creării unor premise pentru lansarea lor spre studii superioare.

Este considerat eligibil pentru a aplica la BURSA ȘCOLARĂ ROTARY orice elev care urmează cursurile la învățământul de zi, în unitățile de învățământ din județul Botoșani, și care:

– este elev într-o unitate de învățământ liceal din județul Botoșani și are domiciliul în județul Botoșani,

– s-a remarcat la olimpiadă/concurs – faza națională în ultimii doi ani școlari .

– are media generală a anului de studiu anterior peste 8,50.

– nu beneficiază de alte burse cu surse din mediul privat

Dosarele de candidatură se trimit electronic, in forma scanată, la adresa de email a Rotary Club Botoșani: office@rotarybotosani.ro, până la data de 23 noiembrie 2020.

Atribuirea burselor de studii se va face în urma unui proces de evaluare a candidaților înscriși, lista bursierilor câstigători urmând a fi publicată la începutul lunii decembrie 2020, dar și prin prezentarea acestora în cadrul unei conferințe de presă organizată la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, partenerul nostru în cadrul acestui proiect.

Regulamentul programului, criteriile de eligibilitate și conținutul dosarului de candidatură pot fi accesate pe pagina de facebook a clubului: www.facebook.com/RotaryBotosani

Bursele poarta numele distinsului nostru coleg, profesor doctor Constantin Manolache, personalitate cu o carieră didactică deosebită, dascăl ce a inițiat în tainele cărților generații și generații de elevi. In memoria sa, Rotary Club Botoșani a hotărât ca bursele de studiu, care vor fi acordate începând cu anul școlar 2014-2015, să-i poarte numele, în semn de prețuire, de respect dar și ca model de urmat pentru generațiile următoare.

Clubul Rotary – Botoșani, organizație non-guvernamentală și non-profit, grup de voluntari din comunitatea locală, lideri și conducători din diverse firme private sau publice,  profesioniști de elită în domeniul lor de activitate, are ca principiu / obiectiv susținerea performanței și a excelenței, prin implicarea în proiecte sociale, culturale, sportive și educaționale, sub sloganul “A servi mai presus de sine însuși”.

 

 

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )