Connect with us
banner ad

National

Nelu Tătaru: ”Mai avem nevoie de încă trei săptămâni ca să putem scădea ca număr de cazuri”

Published

on

Ministrul Sănătăţii – Nelu Tătaru a declarat, joi, la Satu Mare, că pentru a opri transmiterea virusului în comunitate este nevoie de cel puţin trei săptămâni în care să respectăm regulile și apoi de alte trei pentru a putea vedea o scădere a numărului de cazuri.

“Depinde de noi ce se întâmplă de sărbători. Haideţi să ne gândim ce e săptămâna viitoare, peste două săptămâni, trei săptămâni, Sfântul Nicolae şi până în Crăciun. Ţine foarte mult de noi. Pentru a opri o creştere a transmiterii în comunitate, avem nevoie de cel puţin trei săptămâni în care să respectăm nişte reguli să ajungem pe un platou.

Mai avem nevoie de încă trei săptămâni ca să putem scădea ca număr de cazuri. Scăzând ca număr de cazuri avem un indice care ne permite să avem şi anumite relaxări sau reluări de activitate. În aceste condiţii, cum suntem astăzi, încă suntem la momentul în care pregătim acele momente. Ţine doar de noi”, a declarat Nelu Tătaru.

“Nu putem vorbi de un număr de cazuri la un anumit platou. Vorbim de o agresivitate a acestui virus în interiorul unui număr de cazuri. Dacă avem un număr mic cu foarte multe cazuri de Terapie Intensivă, atunci suntem într-un sistem care ne colmatăm. Când avem un număr de cazuri mari, dar avem asimptomatici sau trataţi în secţiile de boli infecţioase, atunci putem relaxa şi terapia intensivă cea care în acest moment consumă şi efort, consumă şi resursă mare şi avem şi decese. Nu avem un număr efectiv, avem o aşezare în transmiterea în comunitate. Acela va fi momentul în care vom vedea platoul”, a mai spus ministrul Sănătății.

Sursa: REALITATEA.NET

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )