Connect with us
banner ad

Evenimente

Moldovean prins cu un permis de conducere fals

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals, procurat cu suma de 200 de euro.

În data de 03 noiembrie, în jurul orei 14.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul moldovean O.E., în vârstă de 49 de ani, pasager într-un autocar, înmatriculat în Cehia, ce efectua o cursă regulată pe ruta Praga-Chişinău.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate, polițistul de frontieră a observat, ascuns în geanta lui O.E., un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, valabil pentru categoriile “A”, “B”, “C”, “BE” şi ” CE”, având imprimată fotografia acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul prin intermediul unui concetăţean, contra sumei de 200 de euro, cu scopul de a-l folosi pe teritoriul Cehiei, în vederea găsirii unui loc de muncă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )