Connect with us
banner ad

Evenimente

Crimă în comuna Frumușica

Published

on

Noaptea trecută, în jurul orelor 00.45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au fost sesizați printr-un apel 112 că pe raza satului Boscoteni, comuna Frumușica, are loc un conflict între mai mulți tineri.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au depistat și preluat în custodie un tânăr de 29 de ani, despre care s-a stabilit că a agresat prin înjunghiere trei persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 35 ani, toate din județul Iași.

Polițiștii au constatat că victimele s-au deplasat la domiciliul autorului cu intenția de a purta discuții cu o tânără care locuia la acesta, în scopul convingerii acesteia să renunțe la relația  pe care o avea cu autorul.

Între autor și victime a izbucnit un conflict spontan, pe fondul căruia s-a produs agresiunea. Cele trei victime au fost transportate la spital, în cursul nopții unul dintre tineri decedând.

Autorul se află în prezent în custodia poliției,  în cauză cercetările desfășurându-se sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, pentru comiterea infracțiunilor de omor și tentativă la omor.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )