Connect with us
banner ad

Politica

Cătălin Silegeanu: “Orașul e oprit de când s-a început pre-campania și acum după campanie”

Published

on

După cum era de așteptat, viața în mai bine, cu un viitor în siguranță, este departe de a începe în municipiul Botoșani, după spusele noului Primar, care afirma că din prima zi de mandat va da  jos din pod milităria, se lasă asteptată. Poate din cauza faptului că încă nu s-a validat mandatul, însă măcar în presă dacă aș citi un plan de acâiune, ORICE.

Cetățenii îmi scriu și le mulțumesc pe această cale, despre problemele lor și lipsa răspunsurilor la sesizările făcute în legătură cu diversele lor situații. Încă de când s-au dat în folosință autobuzele, cetățenii au atras atenția ba asupra orarului de funcționare, ba a traseului acestora. Mi-am început precampania cu acest subiect .

Am atras atenția autorităților pentru defectuosul management, lipsa stațiilor, lipsa afișajul orarului în stații, costul ridicat și gradul de poluare foarte mare. Un cetățean îmi scrie următoarele – text preluat integral: “… poate reușiți dvs să faceți ceva în privința programului Eltrans pentru cei care-și încep serviciul la ora 5 în zona centru, dar care locuiesc în zona industrială (Calea Națională în documente dar și la taxe!!). ..scris-am peste tot unde putea fi scris(plus prezența fizică cu cererea la purtător chiar la sediul Eltrans!). .. repet pentru a mia oară: ora exactă a plecărilor este funcție de programul Artsana sau Griff și este cu plecare de la Luceafărul… întreb : noi cei din zona industrială și suntem multișori cui ne putem spune doleanțele și cine ne poate da un răspuns sau o rezolvare care ar fi mult mai eficientă??”

Pe langă supărarea și suferința cetățeanului plătitor de taxe, vin și eu cu câteva întrebări .

Domnilor care răspundeți sau ați răspuns de acest oraș și ați avut autoritatea funcției în spate , de ce nu ați făcut un nou traseu ,sau de ce nu ați mărit traseul cu câteva stații față de cele prevăzute pentru tramvaie ? Cumva autobuzele sunt conectate la liniile de tramvai ? Sau acestea sunt mijloace de transport care nu necesită deplasarea condiționată ? Ați adus vreo invenție magnetică? Poate ne lămurește și pe noi cetățenii cine răspunde de primărie și de nevoile cetățenilor ? Cum ar fi dacă noi cetățenii ne -am plăti taxele după cum vă respectați voi promisiunile și după cum sunteți obligați să vă îndepliniți îndatoririle față de oraș.

Domnule Ing. IVĂNESCU VICTOR – Director General, păi dumneavoastră nici acum pe ‘ultima sută de metri’ nu ascultați doleanțele cetățenilor? Este de datoria dumneavoastră să faceti cumva ca ELTRANS  să devină o societate pe profit ca să nu mai ‘întindeți’mâna către Consiliul Local la Subvenții.  Adică, nu mai băgați mâna în buzunarul cetățenilor ! Sau nu vă mai pasă? Vă cer public să ieșiți cu o soluție la cele mai sus descrise. Dacă vă este pălăria prea mare, plecați acasă, nu v-a obligat nimeni să vă angajați în această obligație cu atât de multă responsabilitate. Eu înțeleg că toată lumea așteaptă deciziile finale pentru Primărie și C.L. ,însă în pre-campanie, campanie și după campanie nu mai face nimeni administrație?

Domnule Primar? Domnule Viceprimar? Dragi Consilieri în funcție! Bănuiesc că ați fost plătiți pentru această perioadă și încă sunteți. Ce faceți în cele 8 ore. Orașul e oprit de când s-a început pre-campania și acum după campanie.

Stimați distinși în funcție, acest oraș trebuie administrat indiferent de vremuri. Sper să nu faceți și voi, cei care ați câștigat votul la alegerile din 27 septembrie 2020.

PS: Indiferent cine are barbatia sa isi asume o decizie , indiferent ca este vorba de dl.Cosmin Andrei sau de dl.Flutur care mai este inca Primar , situatie e de fapt aceeasi.

Cetatenii au nevoie de oameni capabili sa isi asume o decizie.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )