Connect with us
banner ad

Politica

VIDEO. Cristian Voiniciuc, candidat Pro România la Primăria Călărași: „Vin la primărie să mă apuc de treabă!”

Published

on

Cristian Voiniciuc, unul dintre cei mai tineri candidați la alegerile locale de duminică, a transmis un mesaj la finalul campaniei electorale. Candidează din partea Partidului Pro România la Primăria Călărași și le-a cerut cetățenilor să vină la vot și să aleagă un primar care poate dezvolta comuna.

Redăm mai jos mesajul postat de Andrei Cristian Voiniciuc:

Am ajuns în ultima zi de campanie electorală, o campanie ce s-a dovedit a fi plină de jigniri și umilințe atât la adresa mea, cât și a familiei mele! E de înțeles acest lucru, din moment ce acest stil vulgar a fost adoptat de reprezentanții actualei conduceri de ani buni!

Menționez faptul că susținătorilor mei le-am recomandat să dea dovadă de bun simț și să nu recurgă la un vocabular vulgar, la gesturi obscene sau amenințări (cum au procedat alții) pentru că, indiferent de situație, de orientări politice suntem în fond, cu toții cetățeni ce locuim în aceeași comună, iar respectul dintre noi trebuie să fie prioritar! Pe această cale țin să le mulțumesc tuturor celor ce îmi sunt alături și au avut curajul de a mă sprijini în această perioadă, dând dovadă de bun simț și omenie!

Mă afișez în fața tuturor cu un trecut curat (nu am avut parte de procese prin care să fiu cercetat penal, ca alții), cu un prezent frumos și plin de realizări (pe care le-am dobândit prin propria muncă) și cu un viitor plin de speranță, un viitor pentru care vreau să îmi dedic următorii ani pentru a asigura un trai frumos și decent atât copilului meu, cât și copiiilor dumneavoastră, tuturor tinerilor și nu în ultimul rând bătrânilor noștri! Eu vin la primărie să mă apuc de treabă!

Nu îți irosi votul! Când intri în cabină, duminică, te rog să te gândești bine că alegerile sunt într-un singur tur. Și că cel mai eficient vot este cel pe care îl dai unui candidat cu șanse reale! Dă o șansă comunei noastre care merită un viitor mai bun! Votul este unic, liber și secret! Nu uitați acest lucru! Votați PRO ROMÂNIA!

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )