Connect with us

Politica

Comuna Roma are nevoie urgentă de Fonduri Europene! Cătălin Flutur: ”Mă angajez să-l sprijin pe domnul Tăbultoc să atragă investiții la Roma”

Published

on

Comuna Roma, aflată la doar 10 km de municipiul Botoșani este pe muchie de cuțit, după ce Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a câștigat în instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție imputarea sumei de 2,65 milioane de lei (CLICK AICI), în urma unui contract ilegal privind asfaltarea drumului Roma – Dimăcheni, făcut de actuala conducere a Primăriei.

Doar un primar cu viziune europeană poate salva comuna cu 7 coline din județul Botoșani, iar acesta este Gică Tăbultoc, om de afaceri, născut și crescut în comuna Roma. Gică Tăbultoc este unul dintre fii satului, pornind de jos, de la câmp și tot ce a realizat până acum a făcut-o datorită priceperii și iubirii față de muncă.

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Mugurel Flutur, susține că se angajează să sprijine și să ajute comuna Roma pentru a atrage fonduri europene, pentru că în ultimii 8 ani, sub conducerea PSD, nu s-a atras 1 euro din banii Uniunii Europene.

”Il cunosc foarte bine pe domnul Gică Tăbultoc. Îi știu capacitatea organizatorică și sunt ferm convins că va ști să conducă o comună. Vorbim despre o comună care a rămas încremenită în timp, o comună care nu a avut parte de conducători destoinici. Sunt convins, cu domnul Gică Tăbultoc primar, comuna va arăta altfel. Mai mult decât atât, mă angajez să-l sprijin din toate punctele de vedere, dar ce este cel mai important, îl voi ajuta pe domnul Tăbultoc să facă proiecte europene viabile, proiecte europene care să schimbe fața comunei Roma.”, spune Cătălin Mugurel Flutur, primarul municipiului. Botosani.

Comuna Roma are nevoie urgentă de:

– 𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐫𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚𝐥𝐞, 𝐬ă𝐭𝐞ș𝐭𝐢 ș𝐢 𝐮𝐥𝐢𝐭𝐞 𝐚𝐬𝐟𝐚𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞

– 𝐀𝐩ă 𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭ă ș𝐢 𝐂𝐀𝐍𝐀𝐋𝐈𝐙𝐀𝐑𝐄 î𝐧 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐬ă

– 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐞𝐧𝐬𝐚𝐫

– 𝐏𝐚𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐣𝐨𝐚𝐜ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢, 𝐚ș𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐠ă𝐬𝐢𝐦 𝐝𝐞𝐣𝐚 î𝐧 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐣𝐮𝐝𝐞ț𝐮𝐥𝐮𝐢

– 𝐓𝐞𝐫𝐞𝐧𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐜𝐮 𝐠𝐚𝐳𝐨𝐧 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐥𝐚 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 ș𝐜𝐨𝐚𝐥ă, 𝐚șa 𝐜𝐮𝐦 𝐚𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐞ș𝐭𝐢

– 𝐀𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐠𝐚𝐳

– 𝐄𝐱𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 ș𝐢 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐥ă𝐦𝐩𝐢 𝐜𝐮 𝐋𝐄𝐃, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐦ă 𝐦𝐮𝐥𝐭 ș𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐫𝐞𝐳𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭𝐞

– 𝐖𝐈-𝐅𝐈 𝐆𝐑𝐀𝐓𝐔𝐈𝐓 î𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚 î𝐧 𝐳𝐨𝐧𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐞 (𝐩𝐚𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢, ș𝐜𝐨𝐥𝐢, 𝐞𝐭𝐜)

– 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐬ă𝐥𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭 î𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚

– 𝐀𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐠𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 î𝐧𝐭𝐫𝐞ț𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐠𝐫𝐢𝐜𝐨𝐥𝐞

”Sunt pregătit din toate punctele de vedere să încep, împreună cu cetățenii, schimbarea din temelii a comunei noastre! Merităm să ne bucurăm la noi acasă, în comuna în care trăim, de toate facilitățile moderne necesare unui trai bun. Împreună cu viitorul președinte al Consiliului Județean, Costel Șoptică, vom duce la bun sfârșit toate aceste proiecte. Suntem o comună cu oameni chibzuiți, harnici, gospodari, care vor ști exact ce au de făcut în ziua alegerilor, astfel încât viața noastră să se schimbe în bine. E timpul schimbării!”, a declarat Gică Tăbultoc, candidatul PNL pentru Primaria Roma.

Comandat de: PNL Botoșani, Realizat de: TEKIT WEB ELECTRONICS S.R.L., Cod mandatar financiar: 21200012

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )