Connect with us
banner ad

Educatie

Un candidat la Consiliul Județean vrea să realizeze o platformă educațională online: „Deja am avansat câteva discuții”

Published

on

Deputatul Mihaela Huncă, candidatul Partidului Pro România pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani, vrea să realizeze ceea ce Ministerul Educației nu a fost în stare în toată această perioadă.

Mihaela Huncă susține că această platformă trebuie realizată și consideră că învățământul tradițional va trebui îmbinat cu cel online.

„Un obiectiv pe care mi l-am propus este de a realiza o platformă educațională la nivelul județului Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar și cu primăriile. Deja am avansat câteva discuții cu specialiști de la Iași care pot să realizeze această platformă. Am avut întâlniri cu personalul de specialitate din învățământ. Pentru funcționarea acestei platforme, cu softuri educaționale, ei își vor pune toate cunoștințele la dispoziție. Este necesar să stăm la masă și îmi doresc ca județul Botoșani să aibă o platformă educațională. Metodele de învățare trebuie îmbinate, cele tradiționale cu cele moderne. E un obiectiv important pentru toți copiii și cadrele didactice”, a declarat Mihaela Huncă.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )