Connect with us

Evenimente

Peste 30.000 de pachete cu țigări confiscate în apropierea Prutului FOTO&VIDEO

Published

on

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, peste 20.800 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 252.000 de lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din zonă.

Ieri, în jurul orei 21.10, poliţiştii de frontieră au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Dămideni, judeţul Botoşani, mai multe persoane care se aflau la malul râului Prut şi încercau să transporte colete voluminoase.

La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de condiţiile meteonefavorabile, persoanele au abandonat coletele și au fugit, reuşind să treacă înot râul Prut în R. Moldova.

Drept urmare, pentru reţinerea persoanelor s-a folosit armamentul din dotare, fiind executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

La inventarierea bunurilor, a rezultat cantitatea de 189.560 de ţigarete(9.478 de pachete cu ţigări), în valoare de 114.680 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

În aceeaşi seară, în jurul orei 21.25, poliţiştii de frontieră români în cooperarecu colegii din R. Moldova, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, pe direcţia localităţii de frontieră Mitoc, judeţul Botoşani, mai multe persoane care descărcau colete voluminoasedintr-o barcă, cu care au trecut din R. Moldova în România.

Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor, însă, la vederea colegilor noştri, profitând de condiţiile meteo nefavorabile şi de întuneric, persoanele au abandonat coletele și au fugitîn vegetaţia din zonă.

La inventarierea coletelor, a rezultat cantitatea de 227.800 de ţigarete(11.390 de pachete cu ţigări), în valoare de 137.825 de lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În cel mai scurt timp, pe baza relaţiilor de cooperare, s-a luat măsura informării autorităților din R. Moldova despre cele două evenimente, în vederea cercetării în comun a acestora.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şitrecere frauduloasă a frontierei de stat, în vederea depistării şi identificării persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )