Sport
Mihai Roman se gândește la retragere: „Cred că acest an o să fie şi ultimul”
În vârstă de aproape 36 de ani, Mihai Roman se gândește să pună capăt carierei de jucător. El a revenit de curând după o nouă accidentare gravă care l-a ținut departe de gazon mai multe luni.
“Cred că acest an o să fie şi ultimul pentru mine. Am trecut prin multe, am avut multe accidentări grave. Sincer, încă nu m-am gândit (n.r. – ce o să fac după). Antrenor sigur nu o să fiu, pentru că nu îmi place să mă cert cu absolut nimeni. Sunt un băiat mai liniştit şi cred că antrenoratul nu mă ţine”, a declarat Mihai Roman pentru Telekomsport.
Până la momentul retragerii, Roman mai are ocazia să joace în Europa League. FC Botoşani o va înfrunta la mijlocul săptămânii pe FC Odabasay, în turul 1 preliminar din Europa League: “Cu siguranţă va fi un meci foarte dificil. Mergem acolo să câştigăm, indiferent de ce echipă puternică vom avea în faţă. Vom merge până la capăt şi sper să ne calificăm. Este o deplasare lungă, apoi avem meci după două zile… o să fie oboseală, o să fie greu, dar important este să ne întoarcem calificaţi de acolo”, a mai spus fotbalistul.
#fcbotosani #mihairoman #liga1