Connect with us

Politica

COMUNICAT. ESTE TIMPUL FAPTELOR CONCRETE, iar echipa ALDE Botoșani vine să le realizeze!

Published

on

Câștigarea alegerilor locale din 27 septembrie și implementarea imediată a obiectivelor propuse pentru dezvoltarea municipiului Botoșani, sunt dezideratele Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), pe care speră să le atingă cu sprijinul electoratului botoșănean, în fața căruia vine cu cei mai valoroși reprezentanți ai săi.
ALDE propune botoșănenilor o echipă puternică, formată din specialiști din toate domeniile de activitate, a căror experiență profesională va putea fi pusă cu succes în slujba administrației publice locale.
“Consiliul local este până la urmă vocea cetățenilor și puntea de legătură dintre botoșăneni și municipalitate. De aceea, alternativa propusă de ALDE pentru consiliul local este formula cea mai echilibrată care ne-ar fi putut reprezenta pe noi, ca formațiune politică și care deține totodată competențele necesare pentru a reprezenta interesele cetățenilor în forul deliberativ al municipiului Botoșani. Este o echipă nouă, cu disponibilitate și dorință de a învăța administrație publică și cu o experiență profesională relevantă pentru misiunea pe care urmează să și-o asume”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, președinte ALDE Botoșani
Candidata alianței liberal-democrate la funcția de primar al municipiului Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu își exprimă încrederea că echipa pe care se bazează la alegerile locale va fi și opțiunea electoratului botoșănean, care are nevoie, mai mult ca oricând, de factori decidenți reprezentativi în plan social.
“Am pornit în lupta electorală alături de o echipă tânără, dinamică și dornică să își canalizeze energia pentru binele botoșănenilor. Formată din antreprenori, medici, ingineri, profesori, juriști, economiști și alte categorii socio-profesionale, echipa noastră poate să își demonstreze forța, solidaritatea și competențele, cu sprijinul celor care încă mai speră la o administrație publică corectă și eficientă. Venim în fața cetățenilor municipiului cu câteva angajamente pe care promitem că ni le vom respecta din prima și până în ultima zi de mandat. Vom fi disponibili și le vom asculta problemele, îi vom consulta în privința deciziilor care îi privesc și vom gestiona cu responsabilitate banul public, astfel încât să repornim motorul de dezvoltare a municipiului Botoșani”, a mai spus candidata ALDE la primăria Botoșani.
Primii zece candidați propuși de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Consiliul Local Botoșani sunt următorii :
1. Țurcanu Roxana Florentina – 44 de ani, profesor de istorie;
2. Bâlbă Mihaela – 47 de ani, economist;
3. Atudoroae Gabriel – 45 de ani, inginer și economist;
4. Zvîncă Sergiu – 42 de ani, economist;
5. Lupașcu Dragoș Aurelian – 44 de ani, jurist;
6. Balanovici Monica – 46 de ani, inspector medicina muncii;
7. Atudoroae Alin Daniel – 42 de ani, medic primar UPU;
8. Judele Radu – 46 de ani, inginer căi ferate, drumuri și poduri;
9. Marocico Floarea – 63 de ani, inginer zootehnist;
10. Matei Gelu – 37 de ani, inginer hidrotehnist;

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )