Connect with us

AGRICULTURA

Despăgubiri pentru fermierii afectați de secetă de la Ministerul Agriculturii

Published

on

Valoarea totală a schemei de ajutor de stat privind despăgubirile acordate fermierilor afectaţi de secetă se ridică la 1,088 miliarde de lei, iar fondurile vor fi asigurate prin rectificare bugetară, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

“Proiectul de Ordonanţă de urgenţă elaborat de MADR cuprinde dispoziţii referitoare la instituirea unei scheme de ajutor de stat conform reglementărilor în vigoare. Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 1.088.409,00 mii lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020, prin rectificare bugetară. Proiectul de act normativ a fost notificat la Comisia Europeană, iar în prezent parcurge etapele de avizare interministerială”, precizează Ministerul într-un comunicat remis AGERPRES.

MADR precizează că după declararea neconstituţionalităţii Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile, adoptată de Parlamentul României, s-au vehiculat în spaţiul public informaţii potrivit cărora nu mai există cadrul legal pentru acordarea de despăgubiri.

Sursa: REALITATEA.NET

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )