Connect with us

Economic

România s-a împrumutat cu 38 de miliarde de lei în primele 6 luni

Published

on

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a scris, sâmbătă, pe Facebook, că România s-a împrumutat în primele 6 luni ale anului cu 38 de miliarde de lei, la dobânzi “mai mici de la o zi la alta”.

Florin Cîţu a precizat că deficitul bugetar de finanțat pentru 5 luni a fost mai mic, de 31 de miliarde de lei, dar statul trebuie să se împrumute pentru a acoperi “dezastrul făcut de socialiști în ultimii 8 ani de guvernare”.

“România se împrumută astăzi pentru a acoperi deficitul bugetar și să plătească împrumuturile luate în trecut de socialiști. Am reușit să câștigăm încrederea investitorilor internaționali și locali și ne împrumutăm la dobânzi mai mici de la o zi la alta.

Totuși, există diferențe în nivelul dobânzilor și acestea vin de la conduita, independentă, a politicii monetare. Astfel, după cum se vede în tabelul din poză, diferențele apar de la modul în care politica monetară din fiecare țară decide să-și atingă obiectivul. Am spus din primul moment că politica fiscală nu o să mai fie o sursă de instabilitate în economie și m-am ținut de cuvânt. Toate măsurile pe care le luăm, premiate deja cu dobânzi mai mici de investitorii internaționali, au acest obiectiv.

Revenind la împrumuturi. Vă rog atenție mare. În primele 6 luni am împrumutat 38 miliarde lei pentru a plăti împrumuturi și dobânzi care vin trecut. Că să înțelegeți această cifră, deficitul bugetar de finanțat pentru 5 luni (fară dobânzile aferente împrumuturilor luate în trecut) a fost mai mic, 31 miliarde lei. Pe scurt, ne împrumutăm să acoperim dezastrul făcut de socialiști în ultimii 8 ani de guvernare.

Citește mai mult pe RTV.NET

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )