Connect with us

National

ANM declară iulie cea mai călduroasă lună a anului

Published

on

Luna iulie este cea mai călduroasă lună a anului, temperatura aerului fiind mai mare faţă de iunie, în timp ce gradul de instabilitate este mai redus în majoritatea zonelor ţării, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2019 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, temperatura medie lunară multianuală depăşeşte 22 de grade Celsius în Câmpia Română şi în Dobrogea, iar în estul şi centrul Moldovei, în zonele deluroase ale Olteniei şi Munteniei, în Câmpia Vestică, în dealurile din Banat şi Crişana şi în Culoarul Mureşului valorile au fost cuprinse între 20 şi 22 grade Celsius.

Specialiştii ANM susţin că în luna iulie asupra părţii de sud-est a Europei acţionează, relativ frecvent, dorsala anticiclonului Azoric, talvegul zonei depresionare din sud-vestul Asiei şi, uneori, dorsala anticiclonului Nord-African. “Ca o consecienţă
directă a acestor modificări în distribuţia circulaţiei aerului deasupra ţării noastre, valorile medii ale temperaturii lunii iulie înregistrează o creştere cu 1-3 grade Celsius faţă de luna iunie”, explică ANM.

Astfel, valori medii de temperatură cuprinse între 16 şi 18 grade Celsius se regăsesc în Transilvania, Maramureş, Bucovina, dar şi în Subcarpaţi. În zona montană joasă, dar şi în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 12 şi 16 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 8 şi 12 grade Celsius şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali, la peste 2.500 de metri altitudine, se înregistrează temperaturi sub 8 grade Celsius”, potrivit ANM.

Temperatura maximă absolută a lunii iulie este 44,3 grade Celsius, aceasta fiind înregistrată la Calafat, în data de 24 iulie 2007. În aceeaşi zi, temperaturi maxime mai mari sau egale cu 44 de grade Celsius s-au înregistrat şi la staţiile meteorologice: Bechet (44,2 grade Celsius), Băileşti şi Moldova Veche (44 grade Celsius). De altfel, în a treia decadă a lunii iulie 2007, la 43 staţii meteorologice s-au înregistrat valori de temperatură de 40 de grade Celsius, iar la 96 de staţii meteorologice a fost depăşită temperatura maximă absolută a lunii.

Citește mai mult pe ROMÂNIA TV

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )