Connect with us
banner ad

Sanatate

Botoșănean mort în condiții suspecte: „Nu știu nici acum ce tratament a primit, ce i-au făcut. L-au sedat”

Published

on

Nu este săptămână în care să nu apară mesaje postate de unii botoșaneni care și-au pierdut rudele în Spitalul Județean Mavromati. Ceea ce povestesc oamenii este șocant.

Recent, o botoșăneancă a povestit calvarul prin care a trecut soțul ei. A ajuns la începutul acestei luni la Spitalul Județean Mavromati din cauza unor probleme cardiace, a fost diagnosticat cu coronavirus și internat în spital. O perioadă, starea lui de sănătate a fost bună dar ulterior a ajuns pe secția de Reanimare și apoi a decedat. Soția lui spune că nu a primit niciun fel de explicații, nu a avut cu cine discuta și mai mult, au fost furate o parte din lucrurile bărbatului decedat.

„In 2.06.2020, soțul meu un munte de om, pleca de acasa pe picioarele lui, spre spitalul Mavromati cu salvarea cu tensiune mare, puțină febră si ceva dificultăți cu respirația. Ajunge la UPU, este investigat si testat ptr COVID. Nu știu din ce motiv este urcat din nou in salvare si plimbat pe la 2 spitale: la contagioase si infectioase, unde se trateaza de 2 luni doar covid și voi duceti un pacient cu risc tocmai acolo? După plimbare il interneaza pe Med. II singur in salon unde așteaptă rezultatul testului până miercuri seara cand bineînțeles testul vine pozitiv. De unde pozitiv dacă a respectat toate regulile, doar o ploaie de vara l-a surprins afară și de la asta am zis că e puțina febră ce o avea, nici un simptom de Covid, din alea mult trambițate de medici. Miercuri seara pe la ora 19 in mare viteza transfer de pe Med. II la reanimare, il pun pe o masca de oxigen, vb cu el la telefon până nu se mai găsește încărcătorul, trimit unul nou apare ca prin minune cel vechi, vb cu el până duminica seara spune că e mai bine,vorbea mai puternic si mai clar, scrie mesaj că e mai bine si luni dimineata spun ca l-au sedat că e agitat iar la ora 15 era deja intubat, iar de aici si până la a mă suna sa-mi spună ca l-am pierdut a mai durat până joi 11.06.2020 pe la ora 16. Nu știu nici acum ce tratament a primit ce i-au făcut, relații se dau doar intre orele 14-15 dacă reușești să prinzi legatura sau un medic, dacă ai sunat de doua ori intr-o zi deja esti bruscat si certat de parcă ai facut nu știu ce greseala, iar tu esti aprope paralizat de frica si ingrijorare. Când au trimis lucrurile lui încărcătorul iar era disparut ca și ceasul care nu au mai fost de gasit. Nimic din ce am face noi nu-l mai aduce inapoi pe cel ce l-am pierdut pentru totdeauna ,am ramas cu o grămadă de intrebari si vrem răspunsuri, vrem să știm…DE CE??????”, este mesajul postat de botoșăneancă.

Au urmat foarte multe comentarii în care botoșănenii își exprimau indignare față de ceea ce se întâmplă în spitalele din Botoșani. O parte dintre cei care au comentat, au trecut și ei prin situații similare și nu au aflat nici până astăzi din ce cauză au murit rudele și prietenii lor. Oficial, sunt niște numere pe o listă a DECESELOR COVID.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )