Connect with us

Sport

Cornel Șfaițer reacționează după LPF le-a făcut pe plac dinamoviștilor

Published

on

Cornel Șfaițer, managerul lui Sepsi, membru în programul socios al fanilor-acționari dinamoviști, le-a bătut obrazul roș-albilor fiindcă nu au anunțat din timp că vor amânarea partidei.

Decizia LPF de a amâna cu 24 de ore partida Dinamo – Sepsi a fost dezavuată de conducerea lui Sepsi. Meciul ar fi trebuit să se joace sâmbătă, de la ora 17:00, se va disputa duminică, de la aceeași oră. “Câinii” au invocat sosirea târzie a rezultatelor testelor COVID-19, după ce-au stat 7 zile în izolare, la domiciliu, atunci când magazionerul clubului a fost depistat ca fiind infectat cu noul virus. Managerul covăsnenilor, Cornel Șfaițer, a acuzat lipsa de comunicare a bucureștenilor și faptul că n-au anunțat din timp, stricând programul lui Sepsi.

“Aveam stabilit un program, care a fost dat peste cap. Domnul Bălănescu sau oricine de la Dinamo ne putea anunța încă de marți, când am avut meciul cu Voluntari, sau de miercuri, găseam înțelegere, să ne comportăm ca niște oameni profesioniști. I-am și reproșat acest lucru lui Bogdan, mai ales că ne cunoaștem de atâția ani. Ni s-a motivat dinspre Dinamo că a aflat peste noapte de rezultatele testelor, apoi ni s-a spus: «Ne pare rău că nu ne-am gândit să vă zicem din timp!».

Mi se par chestiuni făcute pe sub ușă! Pe bune, ne cunoaștem de atâția ani, Sepsi ar fi anunțat din vreme dacă era într-o situație similară. Repet, nu e normal, fiindcă ne-au încurcat programul, asta ne deranjează”, a comentat Șfaițer pentru GSP.RO.

“Mi se pare cusută cu ață albă toată tărășenia, inclusiv că au venit rezultatele mai târziu decât era prevăzut. Adică în țară vin în 12 ore maximum, iar la București vin în 24?! OK, situații de genul acesta pot apărea la orice club, de aceea am fi dovedit înțelegere. Dar de aceea suntem unde suntem, fiindcă nu vrem să ne comportăm cu adevărat profesionist. La câți oameni are Dinamo la club, știau de miercuri dimineață când vor veni testele și că vor dori amânarea, puteau să ne anunțe de atunci, nu joi după-amiază! Nu suntem chiar fraieri să ni se spună că nu s-a știut. Culmea este că se știe foarte bine că sunt membru în programul socios DDB, am relații bune cu Dinamo de atâția ani, iar Sepsi a dovedit mereu înțelegere și discernământ”, a mai comentat Șfaițer.

Sursa: GSP.RO

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )