Connect with us

Administratie

Flutur: „Când am avut bani și consiliul de partea mea, chiar am făcut”. VEZI ce spune despre asfaltarea străzilor

Published

on

Prezent în emisiunea Dosarul Zilei de la TeleM, primarul Cătălin Flutur a vorbit despre proiectele existente pentru modernizarea străzilor din municipiul Botoșani. El spune că deja sunt trei străzi finalizate și că în perioada următoare vor începe lucrările pe alte cinci străzi.

„Se spune că nu am asfaltat străzi. Am terminat două străzi: Bolintineanu și Ipătescu. Am terminat jumătate din Maramureș. Se lucrează pe Drumul Tătarilor și acum am scos la licitație Crinilor și Iuliu Maniu. Mai avem aprobat pe program, Zimbrului, Izvoarelor, Vâlcelei”, a afirmat primarul Cătălin Flutur.

El a precizat că exista posibilitatea unui credit bancar pentru a începe lucrările și pe alte străzi dar nu ar fi avut aprobarea Consiliului Local. „Nici nu se punea problema să solicit Consiliului Local, în componența actuală, să facem un credit pentru dezvoltare”, a declarat Flutur.

„Când am avut bani și consiliul de partea mea, chiar am făcut străzi lăturalnice. Cu o gândire bună, cu un consiliu flexibil, putem face mult mai mult. Nu intru pe programe europene, facem un împrumut. Primele străzi le-am făcut din împrumut. Banii pe care i-am împrumutat în 2005 deja au fost achitați. Avem un grad de îndatorare de 11%. Nu înțeleg eu ce s-a făcut cu banii împrumutați în perioada 2012-2016. Nu a fost nicio lucrare”, a mai spus primarul municipiului Botoșani.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )