Connect with us

Administratie

Lucrări pe mai multe drumuri județene. VEZI unde se asfaltează până în toamnă

Published

on

Consiliul Județean a programat pentru anul acesta lucrări pe mai multe drumuri pe care nu s-a intervenit de peste un deceniu. Este vorba de covoare asfaltice care vor fi turnate pe tronsoanele unde sunt probleme majore.

În momentul de față se lucrează pe trei drumuri județene printre care și Baisa – Corni, un drum unde au apărut probleme imediat după finalizarea lucrărilor. Potrivit reprezentanților CJ Botoșani, se lucrează la fundația drumului după care se vor turna două covoare asfaltice.

Dorin Birta, vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani, spune că anul acesta se va turna un covor asfaltic pe pe drumul județean dintre Drăgușeni și Rădăuți Prut.

„În momentul de față se lucrează în sudul județului, pe drumul județean care leagă Baisa de Corni. Se execută lucrări de refacere a fundației drumului după care vom turna covor asfaltic în două straturi. În același timp se execută o lucrare de asfaltare, covor asfaltic într-un strat, pe zona Orășeni Deal până spre Mesteacăn. Legăm două covoare asfaltice turnate anul trecut. În zona de nord, am finalizat asfaltarea de la ieșirea din Dorohoi și până la ieșirea din Broscăuți. În prezent, utilajele sunt pe tronsonul de drum Hilișeu Cloșca – Pomârla. Ulterior, vom intra pe zona Vorniceni unde avem trei kilometri de asfaltat și apoi vom intra pe tronsonul Drăgușeni – Rădăuți Prut”, a precizat Dorin Birta.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )