Connect with us

Educatie

A trecut moțiunea împotriva ministrului Educației. Mihaela Huncă: „Un vot extrem de important în Camera Deputaţilor”

Published

on

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației și Cercetării a trecut în Camera Deputaților cu 172 de voturi pentru și 92 împotrivă. Printre cei care au votat pentru, se numără și Mihaela Huncă, deputat din partea Partidului Pro România.

Parlamentarul botoșănean a avut în ultima perioadă mai multe reacții publice în care a criticat-o pe Monica Anisie, ministrul Educației.

„Un vot extrem de important astăzi în Camera Deputaţilor! Practic românii, prin reprezentanţii lor în Parlament şi-au exprimat astăzi neîncrederea în capacitatea ministrului Educaţiei şi Cercetării Monica Anisie de a mai gestiona educaţia în România!

Prin votul meu şi al colegilor mei, acţiunile de până acum ale ministrului Anisie au fost sancţionate chiar de cei care au trăit luni de zile în panică şi nesiguranţă: elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ. Un gest normal în aceste condiţii ar fi ca ministrul Monica Anisie să demisioneze. Fiecare zi cu ministrul actual la cârma Educației va înrăutăți și mai mult situația în domeniul învățământului. Deşi nu ar fi pentru prima dată, sper ca măcar acum, guvernanţii liberali să nu treacă cu vederea votul majorităţii din Parlament şi să retragă de la guvernare acele persoane care în urma acţiunilor lor lipsite de profesionalism, coerenţă şi viziune nu se mai bucură de încrederea românilor”, a precizat deputatul Mihaela Huncă.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )