Connect with us

Social

Casă nouă pentru un bătrân de 70 de ani din Ionășeni, Trușești / VIDEO

Published

on

Un bătrân din localitatea Ionășeni, comuna Trușești, trăiește o adevărata dramă. La vârsta de 70 de ani, a  rămas fără casă, în urma unui incendiu. A locuit la sora lui pe timpul iernii iar din martie a revenit în casa care stă să cadă.

Pe 1 noiembrie 2019, casa în care locuia Ștefan Dău a luat foc. A încercat să stingă singur incendiul dar era imposibil. Vecinii au chemat pompierii dar deja era prea târziu. Fiind o casă veche, a fost distrusă aproape în totalitate și nu se mai putea locui. După ce a rămas fără casă, bătrânul a locuit pe timpul iernii la sora lui, în municipiul Botoșani. La începutul lunii martie a revenit în satul Ionășeni și a încercat să-și repare cât de cât casa.

Șansa bătrânului a fost că membrii Asociației Grup Civic au aflat despre acest caz. Au venit la fața locului, au văzut condițiile în care stă și s-au mobilizat imediat. O echipă de voluntari deja a început să lucreze la fundația unei noi case care va fi ridicată în aceeași curte. Chiar dacă are 70 de ani, Ștefan Dău lucrează cot la cot cu muncitorii.

Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic Botoșani spune că în această săptămână va fi finalizată fundația casei și speră că în timp cât mai scurt să fie construită locuința iar bătrânul să se poata muta.

IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.

IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401.

Codul Swift BTRLRO22 cu specificația Bunicul Ștefan.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )