Connect with us

Economic

Amenzi URIAȘE pentru companiile care cheamă angajații la muncă deși au contractele suspendate

Published

on

Reprezentanții Ministerului Muncii vor demara controale în perioada următoare, pentru a depista cazurile de muncă nedeclarate, a anunțat secretarul de stat Tudor Polak.

Cei de la Ministerul Muncii au informații potrivit cărora mulți angajatori își cheamă angajații la muncă, deși au contractele suspendate și încasează îndemnizație de șomaj tehnic.

Tudor Polak a precizat că mai multe petiții și sesizări primite la minister atrag atenția asupra acestui fenomen.

„Încercăm să facem o evaluare a tuturor acestor petiţii şi, în perioada următoare, controalele se vor înteţi. Guvernul României şi, mai ales, Inspecţia Muncii, nu poate tolera ca, în această perioadă care este destul de grea pentru toată lumea, să asistăm la astfel de abuzuri.

Am centralizat petiţiile care au fost făcute din luna martie, vom avea o altă centralizare, luni sau marţi, cu ce petiţii au fost înainte în luna aprilie şi vom intensifica aceste controale, mai ales pe aceste cazuri de muncă nedeclarată”, a declarat Polak, într-o intervenție la un post TV.

El a precizat că au fost deja aplicate sancțiuni unor companii care și-au chemat lucrătorii la muncă, deși contractele erau suspendate. Acesta a mai oferit, ca exemple, și alte cazuri de încălcare a legislaţiei muncii unde s-au aplicat sancțiuni.

Citește mai mult pe REALITATEA.NET

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )