Connect with us

National

Cum ar putea fi anulate amenzile uriaşe, date în baza ordonanţelor militare. Explicaţia fostului preşedinte CCR: “S-a sărit calul”

Published

on

Amenzile pentru încălcarea ordonanţelor militare sunt prea mari raportat la cât câştigă populaţia. Dacă judecătorii Curţii Constituţionale vor da dreptate Avocatului Poporului, se va deschide calea ca aceste sancţiuni să fie anulate din acest considerent, este de părere Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale.

Augustin Zegrean susţine că “s-a exagerat, este specific românesc, s-a sărit calul”. “Sunt mult prea mari amenzile raportat la câștigul populației, nu cred că populația va putea să le plătească. De unde bani, mai ales în perioada de criză! Pe o parte statul le dă bani oamenilor ca să poată supraviețui, prin șomaj tehnic, pe de alta, le dă amenzi de nu se pot încadra în niciun fel să le plătească”, a afirmat Augustin Zegrean la Digi24.

Fostul preşedinte al CCR se întreabă cine va mai plăti aceste amenzi în cazul în care judecătorii Curţii Constituţionale vor fi de acord cu Avocatul Poporului.

“Dacă obiecțiile privind amenzile vor fi declarate de CCR neconstituționale, toate amenzile care se aplică vor fi anulate, pentru că vor fi date în baza unei legi declarate neconstituționale. Pentru asta, cine primește amenzi va trebui să le conteste în justiție dacă crede că nu au fost corect aplicate”, a explicat Augustin Zegrean, conform sursei citate.

Amenzile date în timpul stării de urgenţă, contestate de Avocatul Poporului la CCR

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională mai multe prevederi din OUG 1/1999, care reglementează instituirea stării de urgență.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său, a anunțat joi instituția într-un comunicat de presă.

Citește mai mult pe RTV.NET

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )