Connect with us

Administratie

Dezinfecție în unele scări de bloc din Botoșani

Published

on

Angajații Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement vor face dezinfecție în unele scări de bloc din municipiul Botoșani. Nu în toate, ci doar în cele în care locuiesc persoane infectate cu virusul COVID 19.

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani a dispus efectuarea dezinfecției în scările de bloc din municipiul Botoșani în care locuiesc persoane care au fost diagnosticate ca fiind infectate cu coronavirusul COVID-19. Adresele exacte ale acestor persoane sunt comunicate conducerii DSPSA de către primărie și sunt actualizate imediat după ce noi cazuri sunt semnalate și confirmate de către DSP.

“Dezinfecția scărilor de bloc amintite de către DSPSA va fi în sarcina direcției până când municipalitatea va achiziționa serviciile de dezinfecție periodică pentru lifturi, casa scării și alte spații comune ale imobilelor de tip condominiu din Botoșani”, a precizat primarul Cătălin Flutur.

Edilul municipiului a solicitat ca personalul DSPSA care va efectua dezinfecția să fie instruit corespunzător, precum și consiliere de specialitate din partea Direcției de Sănătate Publică, pentru a evita producerea oricăror accidente legate atât de riscul de expunere la coronavirus, cât și la riscul de intoxicare a locatarilor din scările de bloc supuse dezinfecției.

Substanțele cu care se face dezinfecția, tablete de clor efervescente, sunt puse la dispoziția DSPSA de către Biroul Administrativ-Gospodăresc din cadrul Primăriei Botoșani, împreună cu avizul emis de Comisia Națională pentru Produse Biocide și de instrucțiunile de utilizare a acestora.

În plus, autoritățile locale au decis închiderea tuturor parcurilor de joacă pentru copii de pe raza orașului de către Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )