Connect with us

Evenimente

Amenzi de peste 50.000 lei în Săveni și Dorohoi

Published

on

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Săveni, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi,  au organizat ieri o acţiune pe raza oraşului Săveni şi a localităţilor învecinate, pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanţelor Militare.

Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 156 de persoane şi controlate 71 de  autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 11  sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei Militare nr. 3/2020, în valoare totală de peste 4.500 de lei.

Tot ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi,  au organizat o acţiune similară pe raza municipiului  Dorohoi şi a localităţilor învecinate.

Cu ocazia acţiunii au fost verificate 350 de persoane privind respectarea măsurii de izolare la domiciliu,  351 de persoane privind respectarea restricţiilor de circulaţie şi 20 de agenţi economici. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 47.000 de lei.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )