Connect with us

Administratie

Sărbătoare în comuna Stăuceni. Gospodinele au umplut mesele cu plăcinte și produse tradiționale FOTO&VIDEO

Published

on

Cu mic, cu mare, gospodarii din comuna Stăuceni s-au adunat la căminul cultural, la „Şezătoarea strămoşilor”, manifestare cunoscută atât în judeţul Botoşani cât şi în ţară ca „Festivalul Plăcintelor”.

Câteva zeci de persoane din comuna Stăuceni au venit în această seară la căminul cultural pentru a asista la spectacolul susţinut de ansamblul localităţii și pentru a socializa. Nu au venit cu mâna goală ci au adus platouri cu mâncare, vin, ţuică şi bineînţeles plăcinte.

Cozmin Epuraş, primarul comunei Stăuceni, spune că tradiţia se păstrează şi în fiecare an, la Moşii de iarnă, oamenii se organizează şi vin la căminul cultural.

“Este a XVIII-a ediție a Șezătorii Tradiționale care este înclusă în calendarul cultural al comunei Stăuceni. La Moșii de iarnă, gospodinele din zona Moldovei pregătesc aceste vestite plăcinte poale’n brâu. Avem invitați și din alte zonele ale județului și este un prilej de socializare. Avem un spectacol al Ansamblului Mugur de Fluier, un ansamblu care împlinește 20 de ani de activitate. Ne-au onorat cu prezența soliste care au activat în acest ansamblu. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Stăuceni”, a precizat Cozmin Epuraș, primarul comunei Stăuceni.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )