Connect with us
banner ad

Evenimente

Peste 350 de participanți așteptați la a treia ediție a Balului caritabil Rotary!

Published

on

Rotary Club Botoșani organizează a treia ediție a Balului  Caritabil “Botoșaniul iubește Excelența!”, în cadrul proiectului “Ajută un copil să învețe!”, demarat în urmă cu 6 ani și prin care recompensăm cu burse performanța elevilor botoșăneni.

Astfel, vineri 21 februarie 2020, ne unim eforturile pentru continuarea programului bursier inițiat de Rotary Club Botoșani sub numele “Bursele Școlare prof. dr. Constantin Manolache”, prin care sunt susținuți elevi de liceu cu performanțe deosebite, dar cu posibilități materiale reduse. În acești ani am dat speranțe și am construit aripi tinerilor din liceele botoșănene, care acum se regăsesc déjà printre creatorii zilei de mâine: artiști, matematicieni, ingineri, IT-iști, lingviști sau juriști – ei vor fi cei care vor creiona viitorul, unul mai bun. Până acum, 22 de elevi au beneficiat de burse individuale a 6.000 lei, numărul dosarelor depuse pentru obținerea sprijinului financiar crescând de la an la an.

Invităm cu acest prilej prieteni și botoșăneni generoși, să ne fie alături în cadrul unui eveniment cu o importantă componentă de responsabilitate socială și comunitară, într-o locație de reper – Salonul “Luceafărul” din cadrul Popasului Cucorăni, unde, la fel ca și la edițiile precedente, vom regăsi o atmosferă minunată, în care prietenia și bunul gust se vor împleti pentru un moment de neuitat, însoțiți fiind de îndrăgitul Bobi Dumitraș, Trupa Rekord și Cătălin Crețu – Jazz Live Show.

Reunind parteneri și personalități din lumea culturală, medicală, de afaceri sau politico-administrativă, participanții la balul caritabil sunt invitați așadar la un exercițiu de generozitate într-un cadru distins și elegant, având ocazia de a susține performanța și excelența elevilor botoșăneni prin contribuții personale.

Participarea la eveniment se poate face în baza unei invitații primite de la un membru Rotary sau prin formularul de inregistrare (click aici!), confirmările fiind acceptate până în data de 19 februarie, la aceleași date de contact.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )