Connect with us
banner ad

National

Au scăpat targa cu pacienta suspectă de coronavirus VIDEO

Published

on

Incident la transferul pacientei suspecte de coronavirus, din ambulatoriul secţiei Boli Infecţioase a Spitalului Județean Suceava la Clinica de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” Iaşi.

Potrivit Monitorul de Suceava, paramedici SMURD îmbrăcați cu costume de protecție au venit vineri după-amiază cu o targă specială să facă transferul pacientei în cauză, o femeie în vârstă de 33 de ani, din Suceava, care predă în China. În timp ce încercau să o transfere în ambulanță, unul dintre paramedici a alunecat pe rampa de acces, cel mai probabil din cauza papucilor de protecție, prăbușindu-se cu tot cu targa pe care se afla pacienta. Cadrele medicale au întrebat-o pe pacientă dacă a suferit leziuni, iar după ce aceasta a confirmat că nu a pățit nimic în urma căzăturii, a fost urcată în ambulanța care a plecat imediat spre Iași.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” Suceava, Alin Găleată, a precizat: “Ca urmare a informațiilor și a imaginilor apărute în spațiu public, potrivit cărora personalul SMURD din cadrul ISU Suceava a scăpat izoleta în care era transportată o pacientă la un spital de boli infecțioase, pentru corecta informare a opiniei publice, ISU Suceava face următoarele precizări:

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava

VEZI CUM S-A PETRECUT INCIDENTUL / VIDEO

PACIENTA SUSPECTĂ DE CORONAVIRUS, SCĂPATĂ DE PE TARGĂ!

Publicată de Ionut Șuiu pe Vineri, 7 februarie 2020

 

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )