Connect with us
banner ad

Politica

Deputatul Răzvan Rotaru atacă Guvernul Orban

Published

on

În cazul în care nu ați aflat despre declarația interesantă pe care a făcut-o domnul Premier Orban, de curând, vă informez că acesta consideră că voi, cei care ați beneficiat de finanțare prin programul StartupNation, sunteți niste pomanagii și transmite că actualul Guvern pe care îl conduce, are de gând să sprijine, prin programul Start-up Nation, doar domeniile IT, cercetare și domenii care pot să aducă CU ADEVĂRAT ridicarea economiei româneşti.

Nedrept!!!

Cred că măsura gândită de actualul Guvern este discriminatorie, pentru că nu toți românii sunt IT-isti sau au abilități în domeniul cercetării.

Programul Start-up Nation a fost un succes. A avut un debut foarte bun și în urma ediției din 2017, județul nostru a ocupat locul I pe țară privind firmele nou-înființate.

Așa cum știți, am susținut acest program și am militat pentru revenirea românilor, acasa. Am cunoscut în tot acest timp, oameni cu atitudine, cu potențial, cu idei bune de afaceri în diverse domenii, care și-au dorit să revină în țară și să aducă plus-valoare în aici, în România.

Important a fost că, prin Start-up Nation, s-au generat foarte multe locuri noi de muncă.

Deși Guvernul Orban afirmă că sprijină Diaspora, părerea mea este că prin orice măsură pe care o întreprinde, nu face decât să îndepărteze românii și să îi descurajeze să se întoarcă acasă.

Sursa: Comunicat de presă

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

© 2020 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )