Connect with us

Evenimente

139 de misiuni ale pompierilor în ultima săptămână

Published

on

Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 139 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă 20 intervenții pe zi.

Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a 11 incendii ( cinci de vegetație uscată), acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 96 persoane, asigurarea măsurilor de prevenire a unor incendii în urma producerii unor accidente rutiere, precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, transport persoane supraponderale, etc.).

Totodată, s-au desfășurat trei activităţi de recunoaştere în teren și acțiuni de educare preventivă în domeniul situațiilor de urgență.

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate/evacuate preventiv 99 persoane și protejate bunuri materiale în valoare de cca. 1.000.000 lei.

Ca urmare a producerii situațiilor de urgență o persoană și-a pierdut viața (bărbatul de 57 de ani din comuna Lunca, decedat într-un incendiu care i-a mistuit casa) și s-au înregistrat pagube materiale în valoare de cca. 1.000.000 lei.

Cele 11 incendii s-au produs pe raza localităţilor Dorohoi, Botoșani, Lunca, Știubieni, Copălău, Săveni, Chiscovata (comuna Vorona), Mănăstirea Doamnei (comuna Curtești), Bălușeni, Baranca (comuna Cristinești) și Flămânzi.

Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: foc deschis în spații deschise, coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, jocul copiilor cu focul, jar căzut din sobă pe materiale combustibile, mijloc de preparare a hranei în funcțiune lăsat nesupravegheat, acțiunea unor persoane iresponsabile și sudură fără permis de lucru cu focul.

Pentru stingerea celor 11 incendii au intervenit 130 de pompieri militari și  voluntari.

Mai bine de jumătate dintre evenimentele cu foc s-au produs ca urmare a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale.

Pentru prevenirea acestor evenimente, I.S.U. Botoşani reaminteşte cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

  • obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
  • obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;
  • informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
  • realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.

Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Primarii sunt obligaţi, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă – componenta preventivă, să aducă la cunoştinţa cetăţenilor prevederile generale şi specifice care trebuie să fie respectate când execută arderi de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale.

ATENŢIE : Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, a cărui emitere se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau altă persoană desemnată în acest sens.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )