Connect with us

Politica

Deputatul Mihaela Huncă a cerut prelungirea programului în Vama Rădăuți Prut. VEZI ce răspuns a primit

Published

on

La finalul anului trecut, deputatul Mihaela Huncă a adresat o întrebare ministrului Afacerilor Interne Marcel Vela și a solicitat prelungirea programului de lucru al vămii cu Republica Moldova de la Rădăuți Prut.

Vama funcționează în regim de trafic international cu specific rutier, iar corespondent pe teritoriul moldovean este punctul Lipcani. În prezent, programul de funcționare al vămii strategice a Uniunii Europene cu Republica Moldova este de 12 ore zilnic de la ora 8 la 20.

“Am adresat această întrebare ministrului de interne în urma numeroaselor sesizări pe care le-am primit atât din partea românilor cât şi a moldovenilor care arătau faptul că  valorile de trafic și de tranzit prin această vamă sunt apropiate de cele de la  la Stânca Costești sau alte puncte vamale cu program non-stop.  Ce să vă zic, am primit un răspuns sec de trei rânduri, citez: «având în vedere că traficul existent pe această legătură transfrontalieră este redus, se apreciază că nu se impune modificarea programului de lucru actual».   Asta în condiţiile în care, tot din datele ministerului de interne, în 11 luni,  311 mii de persoane şi 130 de mii de maşini, adică undeva la 900 de persoane pe zi, trec prin Vama Rădăuţi-Prut. Consider că o statistică seacă, ce ne arată că patru sau cinci sute de maşini fac diferenţa dintre un program non stop sau redus al unei vămi nu este relevant, mai ales în contextul intensificării relațiilor între cele două țări surori. Ce mai spun cifrele despre faptul că un program de 24 de ore al vămii Rădăuţi Prut ar fi facilitat organizarea şi desfăşurarea multitudii de acțiuni culturale, economice, sociale și sportive pe ambele maluri ale Prutului? Vă mai amintiţi de  toate acele discursuri ale politicienilor aflaţi acum la guvernare, referitoare la sprijinul acordat românilor de pe ambele maluri ale Prutului, declaraţii pompoase  făcute numai de Ziua Unirii sau la alte evenimente, unde dă bine să faci fotografii şi să vorbeşti frumos? Toate acestea rămân din păcate, vorbe goale, atât timp cât în realitate nu se face nimic şi nu se ţine cont de voinţa românilor”, a precizat deputatul Pro România Mihaela Huncă.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )