Connect with us

National

PROGNOZA METEO Vremea se încălzeşte de săptămâna viitoare. Temperaturile trec de 10 grade Celsius

Published

on

În prima parte a intervalului nebulozitatea va fi accentuată, cu posibile fulguieli şi burniţă, însă de marţi cerul se va degaja, iar temperaturile vor creşte simţitor.

Duminică, vremea se va răci în zonele de deal și de munte, astfel că -în cea mai mare parte a țării- valorile diurne ale temperaturii aerului se vor situa în jurul celor normale pentru a doua decadă a lunii ianuarie, cu maxime ce se vor încadra în general între -2 și 4 grade. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor, local mai persistente în cele joase de relief. Vor fi precipitații slabe -ploi locale pe litoral și fulguieli sau burniță pe spații mici în restul teritoriului. Pe alocuri, mai ales în orele dimineților, se va semnala ceață. Pe spații mici vor fi depuneri înghețate (chiciură, ghețuș sau polei). Vântul va deveni moderat în regiunile estice și sud-estice, iar pe litoral, în bazinul vestic al Mării Negre și în Carpații de Curbură în cursul nopții va avea intensificări temporare, în timp ce în restul zonelor va sufla în general slab. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -15 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 1 grad pe litoral.

Luni, în ţară, ăn zonele joase de relief din vest, nord-vest și centru, iar în prima parte a zilei și în cele estice și sud-estice nebulozitatea va fi în general persistentă, mai ales dimineața va fi ceață și pe spații mici vor fi fulguieli sau burniță, în timp ce în restul țării cerul va fi variabil. Noaptea se va forma din nou ceață, cu caracter local, în special în regiunile intracarpatice. Pe arii restrânse vor fi depuneri înghețate (chiciură, ghețuș sau polei). Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea, Bărăgan și izolat pe crestele montane și va sufla în general slab în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 și -1 grad.

Citește mai mult pe RTV.NET

Distribuie pe:
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )