Connect with us

AGRICULTURA

Peste 30 de premii, muzică și distracție la Balul Fermierilor. VEZI cine a fost fermierul anului 2019 FOTO&VIDEO

Published

on

Asociația Moldoovis și Stațiunea de Cercetare Popăuți au organizat sâmbătă seară a patra ediție a Balului Fermierilor, un eveniment la care au fost peste 350 de persoane din județul Botoșani și din alte județe.

La fel ca în anii trecuți, fermierii au venit în număr mare la evenimentul care le este dedicat, au socializat, au discutat cu reprezentanții instituțiilor statului și s-au distrat până după miezul nopții. Printre invitați s-au numărat și doi profesori universitari din Iași și Timișoara care le-au recomandat fermierilor să-și trimită copiii la școală, să învețe să facă o agricultură performantă și să acceseze banii europeni alocați tinerilor. Nu au lipsit nici politicienii sau directorii de instituții dar de această dată nu și-au mai lăudat șefii de partide.

După premierea invitaților și discursurile acestora, a urmat premierea fermierilor cu rezultate în anul 2019. Organizatorii i-au oferit un prim premiu lui Tiberiu Nichiteanu, un fermier care lucrează peste 1300 de hectare în nordul județului și care a investit foarte mult în ultimii ani. Ulterior, au fost premiați crescătorii de oi care au ferme valoroase. S-au acordat 30 de premii iar la final a fost anunțat fermierul anului 2019. Este vorba de Ioan Munteanu, un crescător de oi din comuna Frumușica.

Evenimentul a continuat cu recitalul Fetelor din Botoșani, al Fraților Reuț și al Adrianei Ochișanu.

Distribuie pe:
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )