Connect with us

Administratie

400.000 de lei lunar plătiți pentru procesele pierdute în instanță

Published

on

Nova Apaserv a ajuns într-o situație financiară din cauza unor măsuri luate de foștii directori ai companiei. Operatorul de apă a pierdut mai multe procese și a avut de plătit câte 400.000 de lei lunar.

Narcis Ștefan, președintele Consiliului de Administrație al SC Nova Apaserv SA, susține că s-a reușit achitarea sumelor câștigate în instanță de către salariații societății.

“Mulți salariați au fost concediați nelegal, au procedat la acționarea în judecată a societății. Au dobândit hotărâri judecătorești pe care le-am pus în aplicare în urma unui protocol încheiat cu sindicatele. Acum, în luna ianuarie, ajungem la zi cu toate hotărârile judecătorești. Noi plăteam patru miliarde de lei vechi lunar doar hotărâri judecătorești. A fost foarte dificil”, a precizat Narcis Ștefan.

În 2019, situația financiară a operatorului de apă a fost una dificilă, fiind necesară o majorare de capital și o contribuție de aproape un milion de euro a Consiliului Județean.

“Era necesară această majorare de capital întrucât erau elemente de natură istorică care se împlineau în cursul anului trecut. Consiliul Județean trebuia să susțină compania. A fost o măsură foarte bine implementată. Erau probleme legate de restanțe către furnizorul principal de energie unde tarifele au crescut cu peste 20 de procente. Creșterea nu era acoperită de tarifarea pe care am obținut-o abia spre sfârșitul anului. Vă asigur că din punct de vedere financiar, societatea nu este în pierdere și nu există riscul insolvenței sau falimentului”, a mai afirmat președintele Consiliului de Administrație al Nova Apaserv.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )