Connect with us

National

L. Orban: “Pensiile vor fi plătite, cu o decalare de 3-4 zile”

Published

on

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni seară, că pensiile vor fi plătite, chiar dacă va exista o întârziere de 3-4 zile, cauzată de zilele libere. ”Noi am prevăzut în Legea bugetului de stat banii necesari pentru aplicarea Legii pensiilor, ca să fie limpede”, a spus premierul. Acesta a explicat că nu şi-a schimbat opinia cu privire la eliminarea pensiilor speciale şi ia în calcul convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru asta.

”Din cauza faptului că au fost zile libere, există, nici măcar nu poţi să-i spui o întârziere, o decalare  a termenului de plată a pensiilor. Pensiile vor fi plătite, cu decalare de 3-4 zile, care s-a datorat faptului că au existat zile libere şi, practic, astăzi este prima zi lucrătore”, a spus premierul Ludovic Orban, luni seară, la Digi 24, adăugând că ”sunt atâtea fake-news-uri pe tema pensiilor, fără nicio sursă, doar pentru a menţine o dezbatere pe Legea pensiilor”.
”Noi am prevăzut în Legea bugetului de stat banii necesari pentru aplicarea Legii pensiilor, ca să fie limpede. Poziţia faţă de pensiile speciale nu o modificăm: avem un proiect care a fost aprobat de Comisia de muncă şi am discutat inclusiv posibilitatea de a convoca o sesiune extraordinară pentru adoptare, care prevede desfiinţarea pensiilor speciale, evident, mai puţin cele pentru cadrele militare”, a mai spus premierul, conform News.ro.
Compania Naţională Poşta Română a anunţat luni că, în această lună, distribuirea pensiilor se va decala din cauză că banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române, începând cu 7 ianuarie, “aşa cum se întâmplă la fiecare început de an”, iar pensionarii îşi vor primi drepturile băneşti între 10-20 ianuarie.

Sursa: RTV.NET

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad