National
Guvernul își asumă, luni, răspunderea în Parlament pe Legea bugetului și pe modificarea OUG 114
Guvernul își asumă răspunderea pe trei proiecte: legea bugetului stat, legea asigurărilor de stat și legea de corectare a OUG 114, a anunțat premierul Ludovic Orban, înainte ultimei ședințe de Guvern.
“Am luat decizia de a ne angaja răspunderea pentru trei proiecte – legea bugetului de stat, legea bugetului asigurărilor sociale şi legea de corectare a Ordonanţei de Urgenţă 114”, a precizat Orban, la începutul ultimei şedinţe de Guvern.
Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%, potrivit Ministerului Finanţelor Publice.
Veniturile prevăzute pentru 2020 sunt de 360,149 miliarde de lei, cu o pondere în PIB de 31,89%, iar cheltuielile sunt estimate la 400,694 miliarde de lei, respectiv 35,48% din PIB.
Ţinta de deficit bugetar cash pe anul 2020 este estimată la 3,59% din PIB (40,545 miliarde de lei), iar deficitul ESA la 3,58% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2023 la 1,94% din PIB, încadrându-se astfel în prevederile regulamentelor europene.
Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%.
Citește mai mult pe REALITATEA.NET