Connect with us

Cultura

Teatrul „Mihai Eminescu” a fost şi în 2019 un brand cultural de anvergură

Published

on

Aşa cum se întâmplă de vreo câţiva ani, teatrul botoşănean continuă să reprezinte cu cinste cultura botoşăneană în ţară şi străinătate.

Excepţie nu a făcut nici anul în curs, când actorii botoşăneni au participat cu succes la diverse festivaluri naţionale şi internaţionale câştigând trofee de prestigiu şi culegând aplauze la scenă deschisă pentru rolurile jucate. La început de an, în martie, trupa teatrului din Botoşani a fost prezentă la Galele Teatrale Focşănene cu piesa de comedie „Bani din cer” de Ray Cooney, acelaşi spectacol fiind prezentat şi în cadrul Zilei Internaţionale a Teatrului „Vasile Alecsandri” din oraşul basarabean Bălţi.

În mai actorii botoşăneni au evoluat în faţa vecinilor de la Suceava, pe scena Teatrului „Matei Vişniec”, cu piesa „Vise de opal”, o dramatizare după Ben Rice în regia lui Vlad Cepoi. La vreme de vară, în luna iunie, trupa botoşăneană s-a deplasat la malul mării unde au jucat spectacolul de mare succes „Bocitoarele vesele” după William Shakespeare în regia semnată de Alexandru Vasilache, piesă prezentată în cadrul Festivalului Internaţional „Miturile Cetăţii” de la Constanţa.

La început de toamnă 2019, teatrul botoşănean a fost invitat la Brăila unde, în cadrul Festivalului „Zile şi Nopţi de Teatru”, actorii au jucat piesa „Aniversarea” de Jeroen Van Den Berg. Talentul şi prestigiul trupei botoşănene a cântărit greu şi în octombrie când celebra „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale a fost prezentată cu succes în sudul Basarabiei la Cahul, la Teatrul Republican Muzical Dramatic „Bogdan Petriceicu Haşdeu”.

Şi în acest an actorii botoşăneni au fost invitaţii speciali ai Festivalului Internaţional de Teatru „Aplauzele de Aur ale Bucovinei”, festival ajuns la a cea de-a XIV a ediţie şi care a avut loc în nordul Bucovinei la Cernăuţi. Ca şi ediţiile trecute, actorii botoşăneni au ridicat publicul cernăuţean în picioare, de data aceasta cu piesa „Îmbătaţi de dragoste” în regia lui Alexandru Vasilache.

Periplul teatrului botoşănean peste hotarele judeţului s-a încheiat la început de noiembrie la Brăila unde, în cadrul Festivalului Internaţional „Mihail Sebastian”, s-a jucat spectacolul „Zeul Măcelului” de Yasmina Reza.

„Am fost onoraţi să participăm la aceste festivaluri şi nu lăsăm garda jos chiar dacă situaţia teatrului românesc este de-a dreptul dramatică, dat fiind faptul că, potrivit statisticilor, 75% din publicul românesc nu a fost niciodată la teatru.

În privinţa teatrului de la Botoşani există o firească nemulţumire a actorilor care continuă de ani buni să joace în clădirea improprie a Casei Tineretului în timp ce casa lor, clădirea originală a teatrului zace într-o ruină fără sfârşit. Subliniez că răbdarea actorilor, a întregului colectiv a teatrului, este aproape de limită. Am răbdat frig şi ploaie pe scenă, condiţii absolut inumane la Casa Tineretului.

Ceea ce se întâmplă de o bună bucată de vreme cu teatrul a devenit o politică în care se tot cere mereu câte ceva. Repet, suportabilitatea colectivului din teatrul botoşănean a ajuns la capătul răbdării”, a declarat Traian Apetrei, directorul teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani. (Gabriel BALAŞA)

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )