Connect with us

Administratie

Surpriză neplăcută pentru 11 șoferi din Botoșani

Published

on

Noaptea trecută, polițiștii locali au continuat activitățile pentru identificarea conducătorilor auto care parchează pe timpul nopții, mijloacele de transport marfă și bunuri, dar și cele de transport persoane în alte locuri, decât cele special amenajate.

Astfel, s-a intervenit în parcările publice adiacente străzilor Calea Națională, N. Grigorescu, N. Iorga, I. Pillat și bd. George Enescu. Pe durata acțiunii a fost dispusă blocarea unui număr de 11 vehicule din categoria celor mai sus menționate și sancționarea persoanelor vinovate, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 lit. d din H.C.L. nr. 292/2017, cuantumul amenzilor fiind de 6000 lei.

În conformitate cu art. 12 alin. 5 din H.C.L. nr 292/2017, Parcarea mijloacelor de transport mărfuri şi bunuri şi a celor de transport persoane, altele decât autoturismele, precum şi a tractoarelor de orice tip, inclusiv gama de utilaje aferente, se face în spaţii aflate în proprietate privată, în locurile declarate la autorizare sau în parcările special amenajate pentru aceste categorii de vehicule, semnalizate prin indicatoare sau marcaje.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )