Connect with us

Sport

Spectacol în Polivalentă. CSM Botoșani și CSU Suceava au remizat într-un meci cu final interzis cardiacilor FOTO&VIDEO

Published

on

CSM Botoșani și CSU Suceava s-au întâlnit în această după amiază, în Sala Polivalentă Elisabeta Lipă, într-un meci al orgoliilor. Ambele formații aveau câte două victorii în acest sezon și se anunța un meci echilibrat.

Botoșănenii au făcut o primă repriză foarte bună în minutul 20 conduceau cu 6-3. Și-au mărit avantajul la patru goluri (9-5) iar după 30 de minute scorul era 11-8. Sucevenii au ieșit mult mai hotărâți de la vestiare în timp ce elevii lui Radu Roșu păreau mai relaxați și dornici de spectacol. Au ratat câteva oportunități de a se desprinde iar oaspeții au revenit și în minutul 51 scorul era egal 17-17. Ba mai mult, CSU Suceava a condus de patru ori în finalul meciului dar de fiecare dată au fost egalați. În ultimul minut, la scorul de 21-21, Claudiu Lazurcă a ratat de la 7 metri după care sucevenii au avut atacul și șansa de a marca deși erau cu un om în minus. Antrenorul și ceilalți de pe banca sucevenilor au fost foarte vehemenți la adresa arbitrilor și a observatorului acuzând că sunt dezavantajați. Partida s-a încheiat cu scorul de 21-21 iar ambele echipe rămân neînvinse.

Cel mai bun marcator pentru CSM Botoșani a fost Claudiu Lazurcă (8 goluri), urmat de Cristian Adomnicăi (5 goluri) și Vlăduț Ciobanu și Florin Ciubotariu cu câte trei goluri.

Distribuie pe:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )