Connect with us

Evenimente

Femeie amenințată cu cuțitul la o rampă de gunoi

Published

on

Ieri după amiază, în jurul orei 15:00, o femeie a sunat la Poliția Locală pentru a reclama că în timp ce era la containerul de gunoi de pe str.Ioan Frunzetti nr.3 din municipiul Botoșani, pentru a-și arunca gunoiul menajer, a fost amenințată cu un cuțit de către o persoană fără adăpost, prezentă în acel loc.

Sesizarea a fost verificată de către o patrulă de polițiști locali iar la fața locului s-a constatat prezența unei persoane fără adăpost de sex masculin, care era sub influența băuturilor alcoolice și avea un comportament agresiv.

Persoana în cauză a fost legitimată și s-a constatat că are 33 ani. În urma efectuării controlului preventiv asupra acestei persoane, polițiștii locali au constatat că are asupra sa un cuțit cu lama de inox, având lungimea de aproximativ 14 cm.

Bărbatul a fost predat Poliției Municipiului Botoșani, în vederea întocmirii actelor procedurale ce se impun, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )