Connect with us

Administratie

Urban Serv are material antiderapant pentru două-trei săptămâni: „Este un risc…”

Published

on

Cele două tabere din Consiliul Local se ceartă iar dacă va ninge în luna noiembrie, nu se știe cine va interveni pentru a deszăpezi în municipiul Botoșani. Contractul dintre Primăria Botoșani și Urban Serv expiră luna aceasta și din câte se pare nu mai poate fi prelungit.

Primarul Cătălin Flutur spune că trebuie organizată licitație pentru salubrizare și deszăpezire în timp ce consilierii PSD susțin că se poate acorda contractul prin încredințare directă deoarece Urban Serv este o societate a Consiliului Local. Până se vor clarifica lucrurile, va mai trece o perioadă. Reprezentanții Urban Serv spun că dacă va ninge luna aceasta, ei vor putea interveni dar nu se știe ce se va întâmpla din noiembrie.

„Noi suntem o societate a comunității și ne pregătim pentru sezonul de iarnă. Faptul că nu avem garanția unui contract, ne-a făcut să stopăm anumite achiziții de utilaje. Nu putem achiziționa niciun utilaj până nu avem un contract pe masă. Avem un stoc de material antiderapant care ajunge pentru două-trei săptămâni, poate chiar o lună, rămas de iarna trecută. Am pregătit toată documentația, este în procedură pe SICAP, pentru achiziționare materiale noi. Este un risc asumat de noi deoarece nu avem un contract cu primăria. Mi-aș fi dorit mai multă implicare și mai multă hotărâre din partea celor de la Primăria Botoșani. dacă nu doreau o delegare directă, în momentul de față trebuia să fie în derulare o licitație. Contractul nostru se termină luna aceasta iar de la 15 octombrie noi trebuie să fim pregătiți pentru iarnă. Noi ne vom face treaba și vom încerca să fim pregătiți”, a spus Bogdan Buhăianu, director Urban Serv.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )