Connect with us

National

Administrator judiciar săltat de procurorii DNA în urma unui flagrant

Published

on

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba- Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02 octombrie 2019, a inculpaților:

VLAIC PETRICĂ DAN, în calitate de administrator judiciar al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,

O persoană fizică,fără vreo calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2017 – 2019, inculpatul Vlaic Petrică Dan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la administratorul unei societăți comerciale aflată în reorganizare (martor în cauză) să-i remită o sumă de bani, reprezentând echivalentul a 5% din totalul datoriilor (aproximativ 4.000.000 lei) prevăzute în planul de reorganizare, pentru ca în schimb să nu își îndeplinească obligațiilor legale în cadrul procedurii reorganizării, prin inacțiunile sale încălcând prevederile Legii nr.85/2014 atât în relația cu debitorul, cât și cu instanța judecătorească.

Banii pretinși au fost remiși de omul de afaceri, după cum urmează:

– în perioada martie-aprilie 2017, suma de 20.000 de lei în numerar,

-spre sfârșitul anului 2017 a prestat lucrări de asfaltare în cuantum de 39.746 lei în beneficiul unei firme ce aparținea unei rude a inculpatului Vlaic Petrică Dan, contravaloarea lucrărilor fiind achitată ulterior de beneficiar administratorului judiciar,

– la începutul lunii august 2019, a efectuat lucrări de pavare a două curți aferente imobilelor deținute de inculpatul Vlaic Petrică Dan, lucrări în valoare totală de 33.000 de lei,

-la data de 30 august 2019, suma de 5.000 lei.

O altă tranșă de bani, în valoare de 20.000 euro, i-a fost remisă inculpatuluiVlaic Petrică Dan la data de 01 octombrie 2019, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

De menționat este faptul că, înainte de intervenția procurorilor anticorupție, administratorul judiciar i-a dat banii primiți cu titlu de mită celeilalte inculpate care i-a ascuns în trusa medicală de prim-ajutor  a autoturismului personal.

La data de 02 octombrie 2019, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )