Connect with us

Sport

Radu Roșu, antrenor CSM Botoșani: „Nu simt așa tare presiunea pentru că știu ce lot am, ce băieți am”

Published

on

Antrenorul CSM Botoșani este mai optimist decât președintele clubului. Radu Roșu a declarat că obiectivul pentru noul sezon este clasarea pe locurile 1-3 dar cu lotul pe care îl are, se poate lupta pentru prima poziție.

„Eu nu am emoțiile pe care le au ceilalți cu toate că eu ar trebui să am cele mai mari emoții. Nu simt așa tare presiunea pentru că știu ce lot am, ce băieți am, între tinere speranțe și jucători care și-au făcut oasele în bătălii. Cred că pot să ating fiecare obiectiv propus. Am avut toate condițiile, avem cu ce, avem cu cine. Nu are rost să ne temem. Sper să avem și galerie, să avem botoșănenii de partea noastră. Cei care vor veni prima dată la sală, o să se îndrăgostească de ceea ce o să se întâmple”, a spus Radu Roșu.

„În momentul acesta nu mai am nevoie de jucători, mă bucur de ceea ce am, sunt mulțumit de ei. Nu știu ei cât sunt de mulțumiți de mine. Nu mă tem de Galați. Cu lotul pe care îl am, nu ar fi o surpriză dacă vom câștiga seria. Obiectivul e locurile 1-3 dar e posibil orice”, a mai spus Radu Roșu.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )