Connect with us

National

Ţigările vor dispărea de pe rafturile comercianţilor. Primele reacţii

Published

on

Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR) a solicitat Senatului României, printr-o scrisoare oficială, respingerea propunerii legislative referitoare la noi restricţii pentru piaţa tutunului, în contextul în care interzicerea expunerii ţigaretelor la raft va îndrepta consumatorii din mediul rural şi din oraşele mici spre comerţul ilegal.

Propunerea urmăreşte interzicerea expunerii la punctul de vânzare a produselor din tutun, cu excepţia tutungeriilor (magazine dedicate exclusiv acestui tip de produse), categorie limitată la doar câteva magazine, aflate doar în oraşele mari.

“Ca urmare, consumatorii din mediul rural şi din oraşele mici se vor orienta spre comerţul ilegal, fie pentru că nu vor găsi tutungerii, fie pentru că în lipsa vizibilităţii produselor, vânzătorul ar putea oferi, de sub tejghea, inclusiv produse de contrabandă sau contrafăcute. Exemplul Marii Britanii este elocvent, la momentul introducerii unei măsuri similare, comerţul ilegal se situa la 10% din piaţă pentru ca, în 2017, aproape să se dubleze, ajungând la 18%, ceea ce a generat pierderi statului, dar şi agenţilor economici”, se arată în comunicat.

Sursa: RTV. NET

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )