Connect with us

Administratie

S-au făcut primii pași pentru un stadion nou la Botoșani: „Va fi un stadion cu 8000 de locuri acoperite”

Published

on

Stadionul Municipal ar putea fi modernizat cu bani de la bugetul statului. De realizarea proiectului ar urma să se ocupe Compania Națională de Investiții, cea care a mai realizat stadioane și în alte județe din țară.

Viceprimarul Cosmin Andrei spune că de curând a avut discuții cu reprezentanții Companiei Naționale de  Investiții iar stadionul din Botoșani a fost inclus pe lista acestei instituții în vederea reabilitării și  modernizării. CNI se va ocupa inclusiv de documentații și de organizarea licitației pentru desemnarea firmei care va executa lucrările.

„Am avut o serie de discuții cu reprezentanții Companiei Naționale de investiții în ceea ce privește reabilitarea stadionului. Am trimis o adresă pentru modificarea poziției din lista sinteză a CNI, să prindem mai multe lucrări pentru stadionul Municipal. Am prins inclusiv reabilitare, modernizare și dotare. Nu doar reabilitare. Această reabilitare însemna înlocuirea infrastructurii existente. Am convenit că vor face dumnealor inclusiv documentația de avizare la lucrări de intervenții. Dacă îl făceam noi, ar fi costat și durat destul de mult. Contractând dumnealor documentația, scurtăm circuitul de avizare. La fel s-a întâmplat și cu alte stadioane reabilitate de Ministerul Dezvoltării”, a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.

Noul stadion ar urma să aibă o capacitate de aproximativ 8000 de locuri iar tribunele vor fi construite mai aproape de teren.

„Va fi un stadion cu aproximativ 8000 de locuri, construirea unor tribune acoperite mai aproape de terenul de joc. Vom păstra instalația de nocturnă și sistemul de încălzire al gazonului. De asemenea, vor fi construite clădiri care să deservească atât clubul cât și municipalitatea, vor fi amenajate locuri de parcare”, a mai spus Cosmin Andrei.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )