Connect with us

Evenimente

Agenți economici amendați și bani confiscați

Published

on

În perioada 17-18 septembrie 2019, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Suceava şi Direcţia Silvică Botoşani, au organizat o acţiune pe raza oraşului Flămânzi, pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.

Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au efectuat controale la sediile a doi agenţi economici, ocazie cu care au constatat că aceştia au efectuat operaţiuni de expediere a unei cantităţii de 16,73 m.c. material lemnos în valoare de peste 10.600 de lei, fără respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte circulaţia acestuia şi fără efectuarea menţiunilor în Sistemul informatizat de urmărire a materialelor lemnoase.

Ambii agenţi economici au fost sancţionaţi contravenţional, conform legii 171/2010, cuantumul total al amenzilor aplicate fiind de 15.000 lei.

Totodată, s-a dispus confiscarea sumei de 10.691 lei, reprezentând contravaloarea celor 16,73 m.c. material lemnos.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )