Connect with us

Sport

Attila Hadnagy: „De când am plecat de la Botoșani mă tot gândeam cum pot să-l fur pe nea Cornel. Sunt bucuros că am reușit” VIDEO

Published

on

Cornel Șfaițer a ajuns la Sepsi Sf. Gheorghe în primul rând datorită lui Attila Hadnagy, fostul golgheter al FC Botoșani, în prezent director sportiv al formației ardelene. Hadnagy a insistat foarte mult și până la urmă a reușit să-l convingă pe Cornel Șfaițer să accepte funcția de manager la Sepsi Sf. Gheorghe.

„Sunt foarte bucuros. Am insistat foarte mult. De când am plecat de la Botoșani aveam în gând că poate, poate o să-l fur cândva pe nea Cornel. Nu trebuie eu să zic nimic despre nea Cornel, îl știe toată lumea din fotbalul românesc, ce fel de om este, ce fel de conducător este. Fără dânsul, nu ar fi existat Liga 1 la Botoșani. E un om extraordinar, un conducător foarte bun. Suntem foarte bucuroși că ni se alătură. Ne va ajuta mult cu experiența, cu bunătatea și cu munca lui. Voi colabora direct cu el. Eu încă sunt la început de drum”, ne-a spus Attila Hadnagy care a venit la FC Botoșani după lungi negocieri cu Cornel Șfaițer iar ulterior a devenit unul dintre cei mai iubiți jucători.

„S-au schimbat acum rolurile. Când am promovat cu FC Botoșani în Liga 1, a insistat foarte mult să vin la Botoșani. am venit chiar pentru dânsul. Acum am insistat eu să-l aduc la Sf. Gheorghe și prietenia a rămas. De când am plecat de la Botoșani mă tot gândeam cum pot să-l fur pe nea Cornel. Sunt bucuros că am reușit. Oamenii buni se reîntâlnesc”, a mai spus Attila Hadnagy.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )