Connect with us

Educatie

Start în noul an școlar. VEZI când sunt programate vacanțele

Published

on

Elevii au revenit astăzi la școală, cu o săptămână mai devreme decât în alți ani. Peste 65.000 de copii din județul Botoșani au început astăzi cursurile în grădinițe și școli.

Gabriel Hârtie, șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, și-a exprimat speranța că rezultatele  elevilor vor fi mai bune și nu se vor înregistra incidente.

“Ne dorim un an școlar mai bun decât cel precedent, un an școlar liniștit, cu multă sănătate și multă comunicare. Cu siguranță, rezultatele școlare vor fi pe măsura așteptărilor”, a spus Gabriel Hârtie, șeful IȘJ Botoșani.

Nu toate școlile și grădinițele din județul Botoșani au fost deschise în această dimineață. Unele încă sunt în șantier iar reprezentanții primăriilor și IȘJ au trebuit să găsească soluții până când se vor finaliza  lucrările.

“Dacă ne referim la partea de igienizare, lucrările au fost finalizate în toate școlile. Mai sunt și unități de învățământ unde avem șantiere deschise, introduse în anumite programe de reabilitare. 177 de unități de învățământ avem în județul Botoșani care sunt în diferite faze de execuție sau proiectare. Trebuie să privim și parte bună a lucrurilor pentru că acele unități de învățământ vor fi modernizate”, a mai spus inspectorul școlar general.

Noul an școlar are 35 de săptămâni, structurate în două semestre, respectiv semestrul I, între 9  septembrie 2019 – 20 decembrie 2019, și semestrul al II-lea, între 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020. Prima vacanță va fi cea de iarnă, între 21 decembrie 2019 și 12 ianuarie 2020. Vacanța de primăvară este programată în perioada 4 aprilie – 21 aprilie 2020 iar vacanța de vară va începe pe 13 iunie. Clasele din  învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar beneficiază de încă o vacanță în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Distribuie pe:


© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )