Connect with us

Politica

Pro România și ALDE n-au început colaborarea pe plan județean: „Nu mergem de braț la plimbare”

Published

on

Pro România și ALDE au făcut o alianță electorală pentru susținerea candidatului independent Mircea Diaconu. Membrii celor două formațiuni nu sunt foarte încântați că vor trebui să colaboreze dar spun că o vor face dacă va fi nevoie.

La nivelul județului Botoșani, Pro România are peste 2000 de membri iar la alegerile europarlamentare au obținut un rezultat mult mai bun decât ALDE. Conducerile celor două formațiuni încă nu s-au întâlnit pe plan județean pentru a discuta iar deputatul Mihaela Huncă spune că fiecare va avea strategia lui de campanie.

„De relaționat, relaționăm ca oameni, cu toată lumea. Nu ne-am întâlnit pentru o strategie comună la nivel de județ. În ultima ședință s-a spus foarte clar că fiecare avem câte o strategie. Nu mai avem timp și de altfel de întâlniri. Probabil, pe viitor, la anumite activități de campanie putem colabora. Sunt niște direcții pe care noi le-am stabilit la nivel central, ne-am asumat o anumită responsabilitate. Este o alianță electorală pentru susținerea candidatului Mircea Diaconu”, a spus Mihaela Huncă.

Întrebată despre Liliana Mincă, Mihaela Huncă a evitat să comenteze, spunând: „Eu am o părere foarte bună despre toată lumea. Este tot un om politic și nu îmi permit să fac aprecieri la adresa nimănui din politică. Noi am spus că facem altfel de politică. Nu o politică cu atacuri. Și la europarlamentare am făcut o campanie civilizată. Colaborarea se poate realiza pe anumite componente. Nu mergem noi de braț la plimbare”.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )