Connect with us

Sport

Ongenda: „Botoșani poate să-mi ofere un contract de 100.000 euro pe lună, tot nu voi semna”

Published

on

„Perla” lui Valeriu Iftime refuză orice discuție cu conducătorii FC Botoșani în privința prelungirii contractului. El a spus că are încredere sută la sută în impresari și nu vrea să mai rămână la Botoșani.
„Ţin să va anunţ că nu mi-am prelungit contractul, aşa cum a anunţat preşedintele clubului. Am încredere în agenţii mei 100%, ei sunt familia mea. Ei m-au adus aici şi mi-au resuscitat cariera. Aşa cum am spus de câteva ori, iubesc România, acest club şi pe oamenii din Botoşani, mai ales pe fanii acestor oraş care sunt incredibili. Dar vreau să plec pentru că este momentul să merg în altă parte şi să văd şi alte oraşe, am refuzat deja câteva clubului.
La Chievo îmi doream să ajung din mai multe motive. În primul rând pentru că ţinteau promovarea în Serie A, ceea ce era o şansă uriaşă pentru mine. Pe lângă asta, să joc în Italia a fost tot timpul vissul meu. Azi, Botoşani poate să-mi ofere un contract de 50.000 sau 100.000 euro pe luna, tot nu voi semna pentru că banii nu sunt problema. Nu joc pentru bani, fotbalul e pasiunea vieţii mele şi asta e tot ce vreau să fac. Am amintiri frumoase de la Botoşani pe care le voi păstra tot timpul în inima mea.
Cei de la Chievo au formulat mai multe oferte de transfer şi una de împrumut pe care Botoşani le-a refuzat. Aşa că voi fi nevoit să rămân aici deoarece cei de la Botoşani nu vor să facă niciun efort. Dar rămân profesionist şi o să stau până la finalul ccontractului, o să joc şi o să dau tot ce am mai bun pentru acest club deoarece iubesc acest sport, clubul şi vreau să-mi ajut colegii.
Un lucru este sigur: nu îmi voi prelungi contractul indiferent de oferta, nu e vorba de bani, sunt doar alegeri pe care trebuie să le faci în viaţă, iar asta e una din ele. Chiar dacă asta ar însemna să devin şofer de autobuz în Botoşani, hahahha”, a spus Ongenda, conform sport.ro.

Distribuie pe:
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad
banner ad
banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad

banner ad



© 2017 Botosani Online. Toate drepturile rezervate. ( VILHEM )